”In jurul lui se roteau cercuri în culori estompate care-i aminteau fugitiv de o imagine înspăimântătoare dintr-o carte de copii, în care legume victorioase se roteau tot mai iute în jurul unui băiețel îmbrăcat în cămașă de noapte, care se străduia din răsputeri să se trezescă din amețeala fosforescentă a lumii din vis. In ultima imagine din această lume  îi apăru o carte sau o cutie incandescentă, devenită perfect transparentă și goală. Cred că asta este esența: nu spaima primitivă de moartea fizică, ci durerea incomparabilă generată de misterioasa manevră mentală necesară pentru a trece dintr-o formă de existență în alta.

Dacă o iei ușor, să știi, fiule, ai s-o scoți la capăt.” (Vladimir Nabokov – Lucruri transparente)