Big Magic de Elizabeth Gilbert este o carte despre ce înseamnă să duci o viață creativă. Prin asta ea nu înțelege neapărat o profesie în domeniul artelor, ci cum să faci în așa fel încât să trăiești condusă de curiozitate, mai mult decât frică, pentru a avea o existență amplificată.

Cartea este împărțită în câteva capitole fără de care creativitatea nu prea merge sau merge mai greu: Curaj, Fascinație, Permisiune, Persistență, Încredere și Divinitate. Prin ultima nu se referă la o anumită religie sau la o raportare la Dumnezeu ca fiind personajul biblic, ci la o legătură cu ceva mai mare decât noi, ceva care există în altă lume și în același timp aici, pe Pământ, laolaltă cu toate celelalte ființe și spirite.

Relația ei cu creativitatea mi s-a părut de departe cea mai interesantă parte din carte. În primul rând ideea că poți să ai o relație cu ea, că poți să vorbești cu creativitatea și muzele, că poți să alegi ce fel de contract ai cu ea. Apoi angajamentul pe care și l-a luat de a nu depinde de creativitate pentru a-și câștiga traiul, devotamentul și perseverența în a urma creativitatea întotdeauna și a o lua mereu de la capăt, în ciuda eșecului, respingerii sau lipsei de inspirație.     

M-a făcut să-mi doresc să am aceeași atitudine și anduranță și m-a făcut să-mi regândesc relația cu creativitatea – nu m-am purtat prea frumos cu ea.

O altă parte care m-a surprins și încântat maxim este teoria ei despre cum funcționează ideile. Bazată, fără scuze și remușcări, pe gândirea magică (magical thinking), ea crede că ideile aleg pe cineva, un artist, o artistă, care să fie ca un vehicul pentru a materializa ceva în lumea noastră fizică – o carte, un cântec, o pictură etc. Când artistul nu cooperează, fie amână la nesfârșit și nu se pune pe treabă, fie are alte proiecte în lucru și n-are timp, ideea se ia binișor și pleacă în căutarea unei alte gazde. Incredibilă (de fapt nu e cuvântul bun pentru că eu cred 100%) mi s-a părut și povestea cu autoarea Ann Patchett și cartea ei Fascinație, pe care întâmplător am citit-o acum câteva luni și care mi-a plăcut foarte mult. Nu îți spun mai mult că nu vreau să stric surpriza, iar dacă nu te descumpănește un pic de magical thinking o să-ți placă foarte tare povestea și vreau s-o descoperi tu.

Îmi mai place cum sugerează o abordare alternativă a contractului pe care îl faci cu creativitatea, o perspectivă plină de pozitivitate, detașare și spirit ludic – față de cea chinuită, plină de angoase și drame, mai mult sau mai puțin reale:

„You can receive your ideas with respect and curiosity, not with drama or dread. You can clear out whatever obstacles are preventing you from living your most creative life, with the simple understanding that whatever is bad for you is probably also bad for your work. You can nourish healthier relationships in order to keep yourself undistracted by self-invented emotional catastrophes. You can dare to be pleased sometimes with what you have created. (And if a project doesn’t work out, you can always think of it as having been a worthwhile and constructive experiment). You can resist the seductions of grandiosity, blame and shame. You can support other people in their creative efforts, acknowledging the truth that there’s plenty of room for everyone. You can measure your worth by your dedication to your path, not by successes and failures. You can battle your demons (through therapy, recovery, prayer or humility) instead of battling your gifts – in part by realizing that your demons were never the ones doing the work, anyhow.”

Mi-a mai plăcut ideea că trebuie să ai încredere că și creativitatea te iubește, că e cu dus și-ntors, nu e doar unidirecțională afecțiunea. Iar dacă e să-ți alegi o iluzie care îți ghidează viața – totul este mai mult sau mai puțin o iluzie – de ce să nu alegi una utilă cum ar fi: „The work wants to be made, and it wants to be made through you.”

Închei cu un colaj – portretul lui Gilbert. E grozav? Nu chiar, dar așa am simțit. Și mi-am dat de mult permisiunea să fac lucruri mai puțin decât grozave.